Dacă simțiți că sunteți pregătit să aveți un câine ghid, completați formularul de mai jos și vă vom contacta noi.
Atenție! Nu garantăm o perioadă fixă de predare a câinelui-ghid către beneficiar. Odată ce câinele este pregătit, vom începe lucrul cu beneficiarul și câinele, în cadrul unor sesiuni lunare. Predarea definitivă poate dura chiar și șase luni!
Condiții de eligibilitate:
- Sunteți înregistrat ca nevăzător legal;
- Aveți rezidența permanentă în România;
- Aveți cel puțin optsprezece ani.
Un câine-ghid oferă nevăzătorului o viață independentă, sigură și plină. În afară de ajutorul inestimabil în deplasare, câinele-ghid reprezintă un suport emoțional, care, pentru unele persoane, este singura sursă. Acestea fiind spuse, a avea un câine-ghid nu este ușor. Traiul alături de acesta presupune plimbări zilnice, costuri cu mâncarea, costuri medicale, jucării, etc.
Deoarece Angel Dog trăiește exclusiv din donații și având o listă de așteptare lungă, suntem nevoiți să prioritizăm persoanele care se deplasează deja independent. Este necesar să aveți o dorință puternică de a vă îmbunătăți independența și mobilitatea. Perioada de antrenament, care poate dura până șase luni, presupune un efort susținut și o atitudine pozitivă și determinată pentru a reuși.
Nevăzătorul și câinele-ghid formează o echipă, care, ca și în cazul oamenilor, necesită timp pentru a se dezvolta armonios. Răbdarea și dedicarea sunt esențiale.